Zona debarcaderului in Hong Kong (insula) e ceva mai linistita, adica masinile mici nu circula pe aici, sint doar autobuze si pietoni. Si, in general, oameni care vor sa scape de marea harmalaie (plecat la plimbare de dimineata, duminica fiind, am observat ca orasul "respira"; la ora zece dimineata strazile erau aproape pustii. Oare unde sint milioanele de oameni, m-am intrebat? Raspunsul aveam sa-l gasesc pe seara, cind centrul orasului fusese invadat de o masa imensa de oameni).
In zona de acostare a ferryboat-urilor e liniste. E 7 seara. O batrina sta si pescuieste tinind in mina un mosor cu fir. In plasa de la picioare are doar putina momeala si nici un peste. E imbracata mai degraba de iarna, dar la cite ore o fi stat in vint asteptind "darul", probabil ca geaca lunga si groasa si-a facut datoria. La citiva pasi niste tineri insuratei se lasa fotografiati din toate pozitiile. Se lasa seara. Luminile turnurilor se aprind incet, incet. Ma urc intr-un autobuz, rupt de oboseala. Am tropait toata ziua cu harta in mina si autobuzul e binevenit.
Strabat zona de zgirie nori stind la etajul autobuzului. Blocurile au mii de lumini aprinse, desi nu e nimeni in ele. In China, cu citeva zile in urma, incercam sa "inteleg" contrariul, cartiere mari iluminate la limita zgirceniei. Mi-am amintit de anii '80 petrecuti in orasul meu, in care seara de seara stateam in bezna. Oare fata de linga mine, care ride si vorbeste ca o morisca, ar intelege sintagma "economie de lumina"?
Ajung pe Sugar Road, o strada cu nume parca predestinat... E zona de promenada a localnicilor, cu multe magazine cu marfa din belsug. Ma intimpina o mare de oameni stind pe jos, peste tot, mincind si bind. Mizeria e uriasa, maturatorii se chinuie din rasputeri sa stringa tonele de plastic ramase in urma "picnicarilor". Gasesti de vinzare aici orice, de la seturi de chiloti ieftini pina la IPhone-uri si camere de filmat HD. Ca sa te aventurezi pe trotuar iti trebuie putin curaj, caci marea de oameni pare impenetrabila. E un vacarm cum n-am mai vazut nicaieri. Incerc sa gasesc o bresa, urc citeva trepte si ajung pe o pasarela care ma scoate pe partea cealalta a strazii. Care e la fel de intesata de oameni. Comertul pare sa fie principala lor grija, dupa ce au "servit" cina pe trotuare.
Sint fericit. Peste citeva zile o sa ma pot plimba din nou printre brazii de pe deal!
Va urma...
